Prietenie intr-o farfurie

Un nou soi de rosie, frantuzeasca

Posted on: 18 august 2010


Recomandam cu toată convingerea, de la nepoţei la străbunici, să consume zilnic tomate, aceste fructe minunate care, prin coloritul lor, înveselesc grădinile de legume şi tarabele din pieţe. Indiferent de forme, sferice, alungite sau turtite, şi de nuanţe, roşii, roz, portocalii sau galbene, tomatele ne atrag prin gustul lor plăcut şi apetisant, datorat echilibrului din compoziţie între zaharuri, acizi organici şi unele arome specifice. Intr-o piata din localitatea franceza Caen, am intilnit asemenea delicatesa rosie, striata. Placuta ochiului dar si gustului

Ce mai rosii...

Ce mai rosii...

Aceste fructe mari, cărnoase şi zemoase de la soiuri de valoare, create de minţi iscusite, ajung în prezent la mărimi impresionante, recordul mondial fiind atins în anul 1996, când o roşie a cântărit 3,5 kg (undeva în SUA).
Cine şi-ar fi imaginat că la originea genetică a acestor fructe, în urmă cu multe mii de ani, a existat o specie sălbatică, denumită Lycopersicon esculentum – varietatea cerasiforme, cu fructele de mărimea unor cireşe. Această plantă creştea în zonele înalte ale Munţilor Anzi din Peru şi Ecuador, unde era folosită mai întâi ca plantă medicinală şi apoi ca plantă alimentară. Centrul de origine s-ar fi aflat în jurul localităţilor Vera Cruz şi Pueblo. De aici a fost dusă de băştinaşi în zona platourilor înalte din Mexic, unde a început să fie cultivată încă din Antichitate, cu 200 de ani î.e.n., indigenii mexicani dându-i denumirea de tomati (în dialectul Nahnati).

După descoperirea Americii de către Cristofor Columb (1492), tomatele au fost aduse în Europa de conchistadorii spanioli în secolul al XVI-lea şi cultivate, mai întâi, în Spania, Portugalia, Italia şi, ulterior, în Anglia şi Franţa. Fiind considerate ca fructe toxice, în acea vreme se evita consumul lor în alimentaţie şi erau folosite doar ca plante ornamentale şi medicinale (mai ales afrodisiace), primind denumirea de „pomo dâoro“ – merele de aur (în Italia) sau „pomme dâamour“ – merele iubirii (în Franţa). Abia după anul 1778 este consemnat consumul tomatelor ca legumă alimentară, mai mult în Peninsula Iberică.

În România, tomatele au fost cunoscute foarte târziu, abia la sfârşitul secolului al XIX-lea, când grădinarii bulgari şi sârbi produceau răsaduri de roşii pe paturi încălzite cu biocombustibili. Condiţiile prielnice de climă şi sol din ţara noastră au permis extinderea rapidă a culturilor, astfel că, în scurt timp, a devenit cea mai populară dintre plantele legumicole.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Noi cei care „bucătărim”

Noi cei care "bucătărim"

Pagina noastra de Facebook

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: